Lucrul cu zeii
Acu’ vreo 4-5 luni, am “îndrăznit” să dau Add pe FB unui domn care a lucrat constant la producția celei mai mari trupe de muzică electronică din lume. Mi-au trebuit peste 3 săptămîni să-l identific, să știu cine este, că el este și apoi să-i dau Add fără a avea nici un fel de așteptare. Am ezitat vreo 5 minute pînă să apăs butonul pentru că nu sînt genul care caută să se bage în seamă anapoda. Și în nici un caz cu persoane cu mult peste calibrul meu din punct de vedere experiență în muzică, fler, condiție socială… Totuși trupa din care fac parte și încrederea pe care o am în visul nostru au fost chezășia faptului că trebuie să apăs. Și am apăsat. Au urmat vreo 5 săptămîni în care nu s-a întîmplat nimic și eu / noi ne-am continuat viața ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. După vreo 5 săptămîni primesc acea notificare prin care am devenit prieteni pe FB. Întotdeauna mă cuprinde emoția atunci cînd am confirmarea că exist în ochii unor oameni despre care am impresia că trăiesc în altă dimensiune. Deși pentru marea majoritate poate că acest eveniment nu înseamnă nimic, pentru mine a fost ca și cum acel om mi-ar fi făcut cu ochiul….iar chiar și acest gest minor este o onoare pentru mine. Și cum nu cred în coincidențe, i-am scris omului pe FB și mi-am exprimat simpatia și l-am întrebat dacă ar fi interesat despre o trupă care pentru el, nu există: Sedativ. Momentul în care ne-a răspuns, care apropos, ne-a prins împreună la o bere, a marcat momentul în care am simțit gustul visului nostru. E unul dulce…e unul care este peste efectul Mariei Ioana. Este unul real pentru că acum, chiar în acest moment, oficial, lucrăm cu acel om zeu!